Ciuperci de calitate

În vederea desfășurării activității noastre principale și anume achiziționarea și procesarea ciupercilor de pădure din flora spontană, SC Bosco Amico SRL a dezvoltat, încă de la început, o politică de parteneriat cu Ministerul Agriculturii din România, prin Direcțiile Silvice județene, procedând la încheierea unor contracte cu aceste entități, în vederea achiziționării de ciuperci de calitate superioară, din zona Carpaților Meridionali și Orientali, precum și contracte de export în comision. În continuare puteți vedea o parte din activitate: achiziție directă, prelucrarea ciupercilor, depozitarea lor în camere frigorifice și distribuția mărfii.

  • AMANITA CAESAREA - Craite, ronite

    Palaria 8-20 cm de culoare portocalie, piciorul 8-15 cm de culoare galbena. În stadiul iniţial de dezvoltare această ciupercă pare un ou mic din cauza volvei membranoase şi elastice care o înfăşoară complet, în secţiune longitudinală se pot distinge pălăria şi piciorul de culoare galbenă, asemănătoare gălbenuşului de ou. Volva se rupe apoi în partea superioară şi ovulul începe să crească. Pălăria este la început globuloasă, apoi convexă, şi, la maturitate deplină, complet plată şi uneori uşor concavă. Cuticula este netedă, lucioasă, puţin lipicioasă şi se poate desprinde cu uşurinţă de pălărie. Piciorul este cilindric, uşor umflat, cu baza înfăşurată în voi va scorţoasă, cărnoasă şi cu numeroşi lobi pe margini. Lamele sunt dese, foarte înalte, cu marginea puţin pufoasă. Se observă şi numeroase lamelule. Pe partea superioară a piciorului se află un inel lat, membranos şi liber în partea inferioară, cu suprafaţa uşor striată, de aceeaşi culoare cu piciorul. Carnea este foarte fragedă, cu gust şi miros slabe. Coloritul pălăriei este portocaliu, tinzând uneori spre roşu sau galben în nuanţe mai mult sau mai puţin deschise. Rareori, pe cuticulă rămân resturi de volvă ca nişte solzi plaţi. Carnea este albă cu excepţia zonei de sub cuticulă pălăriei, unde capătă o culoare galbenă evidentă. Ciuperca bătrână are un miros neplăcut de ou clocit. Se dezvoltă în locuri calde şi destul de uscate, în special pe soluri nisipoase şi cu pietriş mărunt, în pădurile de foioase, atât la munte cât şi la câmpie. Vara-toamna. Poate fi confundată cu Amanita muscaria dar, mai mult, cu Amanita aureola, foarte otrăvitoare amândouă, dar care, totuşi, au întotdeauna piciorul şi lamele albe.

    vezi mai multe detalii pe wikipedia
  • BOLETUS EDULIS - Hribi de fag

    Pălăria ciupercii mature este de 7–30 cm, având culoare roșie-maronie, cu nuanțe de alb în părțile de lângă margini. Culoarea devine tot mai închisă pe măsură ce ciuperca se maturizează. Piciorul este umflat la bază, are culoarea brun-deschis, atinge înălțimea de 8–25 cm și o grosime de până la 7 cm. Lamelele de sub pălărie sunt albe atunci când sunt tinere, iar pe măsură ce se maturizează își schimbă culoarea în galben, apoi în maro. Piciorul și pălăria constituie un întreg, carpoforul, partea vizibilă a ciupercii. Optim comestibil, chiar şi crud, foarte consumat şi apreciat.Creşte atât sub foioase cât şi conifere.Preferă temperaturi mai răcoroase, de fapt apare din primăvară până la începutul verii, apoi reapare la începutul toamnei până la primele friguri de iarnă. Carne din această ciupercă este de culoare albă şi compactă, atât în pălărie cât şi în picior, exemplarele mai în vârstă au tendinţa de a avea o carne mai moale. Specimenele ajunse la maturitate deplină pot cântări aproximativ 1 kg. Cei mai apreciați de gastronomi sunt hribii tineri, deoarece hribii mai mari adăpostesc adesea larve de muște verzi și devin slinoși, moi și mai puțin gustoși pe măsură ce îmbătrânesc.Ciuperca nu emană miros şi are un gust special, dulce, precum cel de nuci.

     

    vezi mai multe detalii pe wikipedia
  • BOLETUS AEREUS - Hribi de stejar

    Pălăria, 6-20 cm, foarte groasă şi cărnoasă, este, la început, emisferic-globuloasă şi, la maturitate, devine convexă sau chiar aproape plată. Cuticula este netedă, niciodată lipicioasă, relativ catifelată şi, câteodată, uşorgranuloasă sau cu crăpături extrem de fine. Piciorul, 4-15 cm, este masiv, foarte tare, puţin îngroşat la bază, semănând cu o pară, sau cilindric, cu suprafaţa acoperită de o reţea fină în relief, cu ochiurile foarte mici. Porii sunt foarte mici şi rotunzi. Tuburile sunt destul de scurte şi subţiri. Carnea este relativ compactă, albă, nu-şi schimbă culoarea în contact cu aerul, cu miros şi gust plăcut. Coloritul pălăriei este, iniţial, negricios, iar la ciuperca matură devine brun-închis, câteodată cu pete mai deschise, de dimensiuni variabile. Reţeaua de pe picior, mai întâi albicioasă, devine de culoarea cojii de alună. Tuburile şi porii se pot schimba de la alb-crem la galben-deschis şi, dacă sunt presaţi cu degetele, capătă o culoare verdemăslinie. Creşte, de preferinţă, în pădurile de foioase, în special în regiunile cu climă caldă, de la deal la munte. Este o ciupercă excelentă din punct de vedere gastronomic, pretându-se la cele mai variate moduri de preparare. Este foarte bună crudă, ca salată sau conservată în ulei.

    vezi mai multe detalii pe wikipedia
  • BOLETUS PINICOLA - Hribi de brad

    Pălăria, 8-25 cm, foarte compactă şi cărnoasă, este, mai întâi, emisferică şi, apoi, convexă, cu suprafaţa deseori colţuroasă. Cuticula este netedă sau catifelată, dar, pe vreme umedă, este relativ lipicioasă. Marginea este acoperită cu peri fini, argintii. Piciorul, 6-12 cm, foarte gros şi cărnos, are formă de pară, destul de îngroşat la bază şi cu suprafaţa complet acoperită de o reţea roşietică. Porii sunt foarte mici şi rotunzi. Tuburile, relativ lungi şi subţiri, se scurtează considerabil, în apropierea piciorului fiind libere. Carnea este albă, moale şi delicată, cu miros şi gust tipice de ciupercă, plăcute. Coloritul pălăriei poate varia de la roşu-maroniu la brun-închis, iar pe margine apar pete verzui. Porii şi tuburile sunt, la început, albicioase, apoi galbene şi, la maturitate, măslinii. Piciorul este brun-deschis sau gălbui, cu o reţea roşiatică mai deasă sau mai rară. Carnea este albă, cu excepţia celei de sub cuticula pălăriei, unde este roşie-violacee. De obicei creşte pe sub conifere, în special în jurul pinilor, dar, câteodată, şi în pădurile de foioase, la deal şi la munte. De la sfarşitul primăverii până toamna. Este deseori confundată cu Tylopilus felleus, cu gust foarte amar, şi mai ales cu Boletus edulis, unii experţi considerând-o o varietate a acesteia din urmă. Este excelentă din punct de vedere gastronomic.

    vezi mai multe detalii pe wikipedia
  • CANTARELUS CIBARIUS - galbiori, urechiuse

    Pălăria, 3-10 cm, cărnoasă, compactă şi tare, la început este convexă, apoi uşor adâncită şi, la maturitate deplină, ca o pâlnie mult adâncită, cu suprafaţa destul de neregulată (cu mici cocoaşe) şi marginea ondulată. Piciorul, 3-8 cm, este foarte robust, tare, neted, în formă de trunchi de con răsturnat. Suprafaţa himenială (de sub pălărie) este formată din pseudolame ca nişte cute, relativ şerpuite, ramificate şi decurente pe o porţiune lungă din picior. Carnea este compactă, fibroasă, cu miros de fructe şi gust dulceag, care uneori poate da senzaţie de amar în gură. Coloritul pălăriei variază de la galbendeschis la galben-auriu şi câteodată la portocaliu. Piciorul şi pseudolamele au aceleaşi variaţii coloristice ca pălăria, în secţiune, carnea este galbenă la margine şi albicioasă în mijloc. Creşte în pâlcuri, uneori de numeroase exemplare, atât în pădurile de conifere cât şi în cele de foioase, pe frunzişul putred şi prin muşchi, în special la munte. De la sfârşitul primăverii până toamna. Poate fi confundată cu Cantharellus friesii, de culoare portocalie mai pronunţată şi cu aceeaşi valoare gastronomică.

     

    vezi mai multe detalii pe wikipedia
  • MORCHELLA CONICA - Zbarciog Tuguiat

    Pălăria (mitra) (2-4 cm), complet goală în interior şi de formă conic-alungită, este acoperită de alveole poliedrice de culoare mai închisă, asemănătoare cu celulele unui fagure de albine, despărţite prin nervuri în nuanţe mai deschise. Suprafaţa sa internă este albicioasă şi cu aspect flocos. Piciorul (3-8 cm) este bont, robust, cu şanţuri longitudinale şi, deseori, cu aspect catifelat. Gol pe dinăuntru, comunică direct cu spaţiul liber din interiorul pălăriei. Carnea este destul de puţină, de consistenţă ceroasă, cu miros şi gust nu prea puternice, dar plăcute. Coloritul pălăriei este la început grimaroniu şi apoi negru-măsliniu. Piciorul, care poate fi bulbos sau subţiat la bază, cu suprafaţa mai mult sau mai puţin zbârcită, are o culoare care variază între albiCios şi coaja de alunădeschis. Carnea pălăriei este iniţial albă şi apoi gri. Zbârciogul creşte în locurile nisipoase din pădurile rare de foioase, uneori şi de conifere, de la şes la munte. Primăvara. Poate fi confundată cu alte specii de Morchellaceae, toate comestibile, dar cu prudenţă.

     

    vezi mai multe detalii pe wikipedia
  • MORCHELLA ESCULENTA - Zbarciog Maro

    Partea fertilă (4-10 cm) care poate fi considerată pălărie are formă ovoidală, globuloasă sau conic-largă, cu suprafaţa zbârcită şi perforată, asemănătore unui fagure cu alveole neregulate şi unghiulare. Această „pălărie’ este susţinută de un picior bont şi solid, brăzdat în diferite feluri şi uneori cu negi, complet gol pe dinăuntru. Pălăria şi piciorul comunică prin interior. Carnea este subţire, foarte fragilă, fără miros şi cu gust slab, dar plăcut. Coloritul pălăriei variază între galben-murdar şi brun-deschis. Piciorul (5-20) este, la început, alb şi, apoi, ocru. Zbârciogul poate fi găsit în pădurile rare de foioase, prin tufişuri sau prin luncile ierboase, de la şes la dealurile de altitudine medie. Speciile arboricole cu care se acomodează cel mai bine sunt: ulmii, frasinii, plopii şi salcâmii. Este o specie precoce care apare primăvara, din martie până în mai. Poate fi confundată cu uşurinţă cu Morchella rotunda, pe care unui autorii o consideră o varietate a sa, care se deosebeşte prin forma rotunjită a pălăriei. Este o ciupercă bună pentru consum, însă, la fel ca toţi zbârciogii, nu trebuie consumată în cantităţi exagerate şi nici în mai multe feluri la aceeaşi masă, pentru că provoacă tulburări gastrice destul de grave.

    vezi mai multe detalii pe wikipedia
  • CRATERELLUS CORNUCOPIOIDES - Trompetele

    La această ciupercă este imposibil să se facă distincţie între pălărie (3-10 cm) şi picior (3-7 cm) pentru că acesta din urmă se reduce la un mic ciot înfipt în pământ. Aparatul fructifer de deasupra (pălăria) are formă de pâlnie foarte adâncă sau de trompetă, destul de subţire şi elastică, având marginea mult ondulată şi crestată. Cuticula este acoperită de solzi foarte mici de culoare închisă. Suprafaţa himenială este formată din cute minuscule sau zbârcituri abia vizibile, foarte sinuoase şi ramificate. Carnea, subţire, este elastică şi membranoasă, cu miros slab, dar plăcut şi gust vag dulceag. Coloritul din interiorul corpului fructifer poate varia între grinegricios şi brun-gri, iar la exterior este gri cu nuanţe albăstrui sau violete. Poate fi întâlnită în grupuri, câteodată cu exemplare foarte numeroase şi dese, în pădurile de foioase, în special în vecinătatea fagilor, dar şi în pădurile de conifere, în locuri umede, cu mult muşchi, în special la munte. Vara-toamna. Este imposibil de confundat cu alte specii datorită formei şi culorii. În ciuda culorii nu prea îmbietoare, este considerată de bună calitate din punct de vedere gastronomic. Are nevoie însă, de o fierbere îndelungată, deoarece carnea este destul de tare. Cel mai bine se pretează la uscare şi apoi la măcinare, pentru a fi folosită la aromatizarea celor mai variate feluri de mâncare.

     

    vezi mai multe detalii pe wikipedia
  • HYDNUM REPANDUM - Teposi

    Pălăria, 3-15 cm, foarte tare, compactă şi elastică, la început este convexă, apoi plată şi, la sfârşitul maturizării, chiar adâncită, cu suprafaţa destul de neregulată şi cu marginea foarte ondulată şi crestată. Piciorul, 3-8 cm, este bont şi robust, cilindric, drept sau puţin curbat, iar inserţia în pălărie este mai mult sau mai puţin excentrică. Suprafaţa himenială este alcătuită din ţepi mici şi conici, destul de lungi, puţin decurenţi pe lângă picior. Sunt foarte fragili şi, la simpla atingere, se detaşează imediat de pălărie. Carnea este relativ tare şi compactă, cu miros plăcut foarte slab şi gust oarecum amar. Coloritul pălăriei diferă de la alb-gălbui la culoarea cojii de alunădeschisă, câteodată cu nuanţe portocalii. Piciorul şi ţepii, la început, suntalbicioşi şi, pe parcursul maturizării, capătă aceleaşi culori ca pălăria. Carnea este albă şi, în contact cu aerul, devine galben-maronie. Se găseşte în grupuri dese, cu multe exemplare înghesuite unul întraltul, uneori cu piciorul şi pălăria unite astfel încât parcă formează o singură ciupercă, în pădurile de foioase şi de conifere. De multe ori creşte în şiruri lungi sau în cercuri largi. La deal şi la munte. Vara-toamna, până la apariţia primelor geruri. Poate fi confundată cu varietatea rufescens, comestibilă şi ea, care se deosebeşte printr-un aspect mai plăpând şi prin culoarea tinzând spre roz. Este o ciupercă de bună calitate, dar numai când este tânără. Exemplarele bătrâne trebuie fierte mult pentru a elimina gustul amar şi pentru a face comestibilă carnea cam scorţoasă.

     

    vezi mai multe detalii pe wikipedia
  • ARMILARIA MELLEA - Ghebe

    Pălăria, 4-15 cm, destul de consistentă, este, la început, emisferică, apoi din ce în ce mai plată, iar la sfârşitul maturizării chiar adâncită. Cuticula este netedă, lucioasă pe vreme umedă şi mată pe timp uscat, acoperită de numeroşi solzi maronii, ascuţiţi şi curbaţi, mult mai deşi în centrul pălăriei şi mai rari către margine, care de cele mai multe ori este netedă şi cu striaţii vizibile. La exemplarele mature solzii pot lipsi în totalitate. Piciorul, 5-20 cm, este cilindric, alungit, cu baza uneori accentuat bulboasă, deseori curbat în jos şi cu aspect pufos. Are o consistenţă foarte dură şi elastică. Inelul, cărnos şi mare, la exemplarele tinere se uneşte cu pălăria formând un fel de cortină. Este persistent chiar şi la exemplarele adulte, având partea superioară albă şi fin zimţată, în timp ce partea inferioră este gălbuie, într-o nuanţă mai mult sau mai puţin intensă şi cu aspect lânos. Lamele sunt dese, nu prea late şi decurente, dând piciorului un aspect striat în porţiunea dintre inel şi pălărie. Carnea este albicioasă, fragedă cea a pălăriei şi fibros-lemnoasă cea a piciorului, cu miros specific de ciupercă şi cu gust uşor amărui. Coloritul pălăriei este extrem de diferit şi mulţi specialişti consideră că aceasta se datorează esenţei vegetale pe care creşte ciuperca. Este de culoare galbenă ca mierea pe plopi, salcâmi şi duzi, maronie pe stejari, gri-albicioasă pe soc şi brun-roşcată pe conifere. Când solzii sunt foarte deşi coloritul este mai închis. Piciorul ciupercilor solitare are de obicei la bază un bulb mult mai dezvoltat decât al celor care cresc în grupuri. Partea de deasupra inelului este galbenă sau cu nuanţe rozii, mai mult sau mai puţin striată, în timp ce mai jos este acoperită de puf şi are culoarea maroniu-deschis. La bază poate fi, uneori şi negricioasă. Lamele sunt albicioase, apoi gălbui şi, la sfârşitul maturizării, de culoarea scorţişoarei cu pete vizibile, roşcate. Gustul ciupercilor care cresc pe conifere este mult mai amar. Este o specie care, în unele locuri, este frecventă şi din abundenţă, crescând atât solitar cât şi în grupuri destul de numeroase, ajungând uneori la sute de exemplare, pe trunchiuri, pe rădăcini, pe buşteni în curs de putrefacţie, de foioase, dar şi de conifere; poate creşte chiar pe mici bucăţi de lemn căzute pe pământ.

     

    vezi mai multe detalii pe wikipedia
  • LACTARIUS DELICIOSUS - Rascovi

    Pălăria, 4-12 cm, este, la început, convexă, apoi plată, iar la sfârşitul perioadei de maturizare capătă formă de cupă, având uneori în mijloc un gurgui mic. Cuticula este netedă, lucioasă şi lipicioasă pe vreme umedă, având pe suprafaţă dungi vizibile concentrice într-o nuanţă mai deschisă sau mai închisă. Piciorul, 4-8 cm, este cilindric, bont, subţiat la bază, mai întâi plin, apoi gol în interior. Pe suprafaţa lui sunt vizibile mici gropiţe al căror fund este închis la culoare. Lamele sunt dese, subţiri şi nu prea înalte, bifurcate şi puţin decurente în lungul piciorului. Carnea este compactă, dar fragilă. Când este ruptă, emană mult suc gros portocaliu-aprins, cu gust dulce. Coloritul pălăriei variază de la galben-ocru la portocaliu-închis. O dată cu îmbătrânirea, planta se colorează deseori în verde. Piciorul, cu tonalităţi mai deschise decât cele ale pălăriei, este, câteodată, acoperit cu o brumă delicată care îi dă un colorit uşor spre roz. La contactul cu aerul carnea capătă o culoare verzuie, care totuşi dispare în scurt timp. Este o ciupercă obişnuită prin pădurile de conifere, la munte. Vara-toamna. Poate fi uşor confundată cu alte specii din familia Lactarius care emit un suc portocaliu, ca Lactarius sanguifluus, Lactarius salmonicolor şi Lactarius deterrimus, toate comestibile. Ciuperca este comestibilă doar tânără. Oricum, trebuie totuşi fiartă. Pentru că are carnea fragedă, poate fi consumată friptă la grătar.

     

    vezi mai multe detalii pe wikipedia