Trufe: Produsul nostru special!

Trufele sunt ciuperci extrem de apreciate și excepționale, aparținând genului Tuber din phylumul Ascomycota. Cunoscute pentru valoarea lor culinară excepțională, aceste ciuperci subterane formează asociații micorizale cu rădăcinile diferitor arbori, inclusiv alun, fag, pin, plop, stejar și tei. Relația simbiotică dintre trufe și acești arbori intensifică aromele lor unice.

La nivel mondial, există 86 de specii recunoscute de trufe, dintre care 30 prosperă în Europa. O specie remarcabilă este Tuber aestivum. Găsite în ecosisteme diverse, inclusiv în solurile bogate în trufe din România, trufele au devenit sinonime cu luxul culinar. Trufele sunt deosebit de căutate pentru aroma lor distinctivă și intensă, care adaugă o notă sofisticată unei varietăți de preparate. Lumea culinară le consideră delicatese, adesea rezervate pentru crearea celor mai rafinate și gourmet rețete.

Culegerea trufelor este o artă și o tradiție, marcată de evenimente precum piețele și comunitățile de trufe, alături de recunoașterea culegătorilor care prezintă cele mai valoroase și mai mari exemplare. Diverse adunări, inclusiv congrese, simpozioane, conferințe, mese rotunde, cursuri și excursii tematice pentru căutarea trufelor sunt organizate în timpul sezonului optim de recoltare.

Fie că sunt tăiate pe deasupra pastelor, infuzate în uleiuri sau integrate în alte capodopere culinare, trufele continuă să captiveze papilele gustative ale celor norocoși să savureze aromele lor unice și pământești. Exclusivitatea lor, combinată cu procesul detaliat de cultivare și recoltare, face din trufe un simbol al răsfățului și rafinamentului în lumea gastronomiei.

Activitatea noastră

Obiectul nostru principal de activitate îl constituie achiziționarea și prelucrarea trufelor și ciupercilor din flora spontană. Aceste produse sunt destinate aproape în exclusivitate exportului pe piața vest-europeană (Italia, Franța, Spania). Achiziția de trufe și ciuperci se face prin punctele de colectare din țară, având transportul asigurat de mașinile frigorifice proprii. Prelucrarea este efectuată de o echipă responsabilă de muncitori, iar marfa exportată este foarte apreciată de partenerii noștri din Europa.

Amanita Caesarea

Palaria are un diametru cuprins între 8 și 20 cm, având o culoare portocalie, în timp ce piciorul măsoară între 8 și 15 cm și are o culoare galbenă. În stadiul inițial de dezvoltare, această ciupercă seamănă cu un ou mic, datorită volvei membranoase și elastice care o înfășoară complet.

În secțiune longitudinală, se pot distinge pălăria și piciorul de culoare galbenă, asemănătoare gălbenușului de ou. Vola se rupe apoi în partea superioară, iar oul începe să crească. Pălăria este inițial globuloasă, apoi devine convexă și, la maturitate deplină, este complet plată și uneori ușor concavă. Cuticula este netedă, lucioasă, puțin lipicioasă și se poate desprinde ușor de pălărie. Piciorul este cilindric, ușor umflat, cu baza înfășurată în volvă scorojoasă și cărnoasă, având numeroși lobi pe margini. Lamelele sunt dese, foarte înalte, cu marginea puțin pufoasă, iar se observă și numeroase lamelule. Pe partea superioară a piciorului se află un inel lat, membranos și liber în partea inferioară, cu suprafața ușor striată, având aceeași culoare cu piciorul.

Carnea este foarte fragedă, având un gust și miros slabe. Coloritul pălăriei este portocaliu, trecând uneori spre roșu sau galben în nuanțe mai deschise sau mai închise. Rareori, pe cuticulă rămân resturi de volvă sub forma unor solzi plați. Carnea este albă, cu excepția zonei de sub cuticula pălăriei, unde capătă o culoare galbenă evidentă. Ciuperca bătrână emană un miros neplăcut de ou clocit.

Această ciupercă se dezvoltă în locuri calde și destul de uscate, în special pe soluri nisipoase și cu pietriș mărunt, în pădurile de foioase, atât la munte cât și în zonele de câmpie, în perioada vara-toamna. Poate fi confundată cu Amanita muscaria, dar mai ales cu Amanita aureola, ambele foarte otrăvitoare, cu toate că au întotdeauna piciorul și lamelele de culoare albă.

Boletus Edulis

Pălăria ciupercii mature are un diametru cuprins între 7 și 30 cm, având o culoare roșie-maronie, cu nuanțe de alb în părțile apropiate de margini. Culoarea devine tot mai închisă pe măsură ce ciuperca se maturizează. Piciorul este umflat la bază, având o culoare brun-deschisă, atingând înălțimea de 8–25 cm și o grosime de până la 7 cm.

Lamelele de sub pălărie sunt albe în stadiul tânăr, iar pe măsură ce se maturizează își schimbă culoarea în galben, apoi în maro. Piciorul și pălăria alcătuiesc un întreg, cunoscut sub denumirea de carpofor, reprezentând partea vizibilă a ciupercii. Este optim comestibil, inclusiv în stadiul crud, fiind foarte consumat și apreciat.

Ciuperca crește atât în zonele cu arbori cu frunze, cât și în cele cu conifere. Preferă temperaturi mai răcoroase, apărând din primăvară până la începutul verii, și apoi reapare la începutul toamnei până la primele înghețuri de iarnă. Carnea acestei ciuperci este albă și compactă, atât în pălărie, cât și în picior. Specimenele mai în vârstă au tendința de a dezvolta o carne mai moale. Ciupercile ajunse la maturitate deplină pot cântări aproximativ 1 kg.

Hribii tineri sunt cei mai apreciați de către gastronomi, deoarece hribii mai mari adăpostesc adesea larve de muște verzi și devin slinoși, moi și mai puțin gustoși pe măsură ce îmbătrânesc. Ciuperca nu emană un miros distinct și are un gust special, dulce, asemănător celui de nuci.

Boletus Aereus

Pălăria, cu un diametru cuprins între 6 și 20 cm, este foarte groasă și cărnoasă. În stadiul incipient, are formă emisferic-globuloasă și, la maturitate, devine convexă sau chiar aproape plată. Cuticula este netedă, niciodată lipicioasă, relativ catifelată și uneori ușor granuloasă sau cu crăpături extrem de fine.

Piciorul, având lungimea între 4 și 15 cm, este masiv, foarte tare, puțin îngroșat la bază, asemănându-se cu o pară, sau cilindric, cu suprafața acoperită de o rețea fină în relief, cu ochiurile foarte mici. Porii sunt foarte mici și rotunzi. Tuburile sunt destul de scurte și subțiri. Carnea este relativ compactă, albă, și nu-și schimbă culoarea în contact cu aerul, având un miros și gust plăcut. Coloritul pălăriei este inițial negricios, iar la ciuperca matură devine brun-închis, uneori cu pete mai deschise, de dimensiuni variabile. Rețeaua de pe picior, inițial albicioasă, devine de culoarea cojii de alună. Tuburile și porii pot să treacă de la alb-crem la galben-deschis și, dacă sunt presați cu degetele, capătă o culoare verzuie. Ciuperca crește, preferențial, în pădurile de foioase, în special în regiunile cu climă caldă, de la deal la munte. Este o ciupercă excelentă din punct de vedere gastronomic, potrivindu-se pentru cele mai variate moduri de preparare. Este foarte bună crudă, ca salată sau conservată în ulei.

Boletus Pinicola

Pălăria, cu diametrul între 8 și 25 cm, este foarte compactă și cărnoasă. Inițial are formă emisferică și devine ulterior convexă, cu o suprafață deseori colțuroasă. Cuticula poate fi netedă sau catifelată, iar în condiții umede devine relativ lipicioasă. Marginea este acoperită cu peri fini și argintii. Piciorul, având între 6 și 12 cm, este foarte gros și cărnos, având forma unei pere, îngroșându-se destul de mult în partea de jos și având suprafața complet acoperită de o rețea roșietică.

Porii sunt foarte mici și rotunzi. Tuburile, relativ lungi și subțiri, se scurtează considerabil în apropierea piciorului și sunt libere. Carnea este albă, moale și delicată, cu miros și gust tipice de ciupercă, plăcute. Coloritul pălăriei poate varia de la roșu-maroniu la brun-închis, iar pe margine pot apărea pete verzui. Porii și tuburile sunt inițial albicioase, apoi devin galbene și, la maturitate, măslinii. Piciorul are o culoare brun-deschisă sau gălbuie, prezentând o rețea roșiatică mai deasă sau mai rară. Carnea este albă, cu excepția celei de sub cuticula pălăriei, unde este roșie-violacee. Această specie crește de obicei sub conifere, în special în jurul pinilor, dar uneori poate fi găsită și în pădurile de foioase, la deal și la munte. Se regăsește de la sfârșitul primăverii până toamna. Este adesea confundată cu Tylopilus felleus, care are un gust foarte amar, și mai ales cu Boletus edulis. Unii experți o consideră o varietate a acestuia din urmă. Din punct de vedere gastronomic, este considerată excelentă.

Cantharellus Cibarius

Pălăria, având un diametru între 3 și 10 cm, este cărnoasă, compactă și tare. Inițial este convexă, apoi ușor adâncită și, la maturitate deplină, devine ca o pâlnie adâncită, cu suprafața destul de neregulată, prezintă mici cocoașe și marginea ondulată.

Piciorul, cu o lungime între 3 și 8 cm, este foarte robust, tare, neted, având forma unui trunchi de con răsturnat. Suprafața himenială (sub pălărie) este formată din pseudolame, asemănătoare unor cute, relativ șerpuite, ramificate și decurente pe o porțiune lungă din picior. Carnea este compactă, fibroasă, cu miros de fructe și gust dulceag, care uneori poate produce senzația de amărăciune în gură. Coloritul pălăriei variază de la galben-deschis la galben-auriu și uneori la portocaliu. Piciorul și pseudolamele prezintă aceleași variații coloristice ca și pălăria; în secțiune, carnea este galbenă la margine și albicioasă în mijloc.

Această ciupercă crește în pâlcuri, uneori în numeroase exemplare, atât în pădurile de conifere, cât și în cele de foioase, pe frunzișul putred și prin mușchi, în special la munte. Se regăsește de la sfârșitul primăverii până toamna. Poate fi confundată cu Cantharellus friesii, care are o culoare portocalie mai pronunțată și aceeași valoare gastronomică.

Morchella Conica

Pălăria (mitra), având un diametru între 2 și 4 cm, este complet goală în interior și are o formă conic-alungită. Este acoperită de alveole poliedrice de culoare mai închisă, asemănătoare cu celulele unui fagure de albine, despărțite prin nervuri în nuanțe mai deschise.

Suprafața sa internă este albicioasă și prezintă un aspect flocos. Piciorul, cu o lungime între 3 și 8 cm, este bont, robust, cu șanțuri longitudinale și adesea cu aspect catifelat. Este gol pe dinăuntru și comunică direct cu spațiul liber din interiorul pălăriei. Carnea este destul de puțină, de consistență ceroasă, cu miros și gust nu prea puternice, dar plăcute.

Coloritul pălăriei este la început gri-maroniu, apoi devine negru-măsliniu. Piciorul, care poate fi bulbos sau subțiat la bază, cu suprafața mai mult sau mai puțin zbârcită, are o culoare care variază între albicios și coaja de alună deschis. Carnea pălăriei este inițial albă și apoi devine gri. Zbârciogul crește în locurile nisipoase din pădurile rare de foioase, uneori și de conifere, de la șes la munte, în primăvară. Poate fi confundată cu alte specii de Morchellaceae, toate comestibile, dar cu prudență.

Morchella Esculenta

Partea fertilă, cu un diametru cuprins între 4 și 10 cm și care poate fi considerată pălărie, are formă ovoidală, globuloasă sau conic-largă, cu suprafața zbârcită și perforată, asemănătoare unui fagure cu alveole neregulate și unghiulare.

Coloritul pălăriei variază între galben-murdar și brun-deschis. Piciorul, având o lungime între 5 și 20 cm, este, la început, alb și apoi devine ocru. Această "pălărie" este susținută de un picior bont și solid, brăzdat în diferite feluri și uneori cu negi, fiind complet gol pe dinăuntru. Pălăria și piciorul comunică prin interior. Carnea este subțire, foarte fragilă, fără miros și cu gust slab, dar plăcut.

Zbârciogul poate fi găsit în pădurile rare de foioase, prin tufișuri sau în luncile ierboase, de la șes până la dealurile de altitudine medie. Speciile arboricole cu care se acomodează cel mai bine sunt ulmii, frasinii, plopii și salcâmii. Este o specie precoce care apare primăvara, din martie până în mai. Poate fi confundată cu ușurință cu Morchella rotunda, pe care unii autori o consideră o varietate a sa, deosebindu-se prin forma rotunjită a pălăriei. Este o ciupercă bună pentru consum, însă, la fel ca toți zbârciogii, nu trebuie consumată în cantități exagerate și nici în mai multe feluri la aceeași masă, deoarece poate provoca tulburări gastrice destul de grave.

Craterellus Cornucopioides

La această ciupercă, este imposibil să se facă distincție între pălărie (cu un diametru între 3 și 10 cm) și picior (cu o lungime între 3 și 7 cm), deoarece piciorul se reduce la un mic ciot înfipt în pământ.

Aparatul fructifer de deasupra, pălăria, are formă de pâlnie foarte adâncă sau de trompetă, destul de subțire și elastică, având marginea mult ondulată și crestată. Cuticula este acoperită de solzi foarte mici de culoare închisă. Suprafața himenială este formată din cute minuscule sau zbârcituri abia vizibile, foarte sinuoase și ramificate. Carnea, subțire, este elastică și membranoasă, cu miros slab, dar plăcut, și gust vag dulceag. Coloritul din interiorul corpului fructifer poate varia între gri-negricios și brun-gri, iar la exterior este gri cu nuanțe albăstrui sau violete.

Această ciupercă poate fi întâlnită în grupuri, uneori cu exemplare foarte numeroase și dese, în pădurile de foioase, în special în vecinătatea fagilor, dar și în pădurile de conifere, în locuri umede, cu mult mușchi, în special la munte. Se găsește vara-toamna. Este imposibil de confundat cu alte specii datorită formei și culorii distinctive. În ciuda culorii nu prea îmbietoare, este considerată de bună calitate din punct de vedere gastronomic. Are nevoie însă de o fierbere îndelungată, deoarece carnea este destul de tare. Cel mai bine se pretează la uscare și apoi la măcinare, pentru a fi folosită la aromatizarea celor mai variate feluri de mâncare.

Hydnum Repandum

Pălăria, cu un diametru între 3 și 15 cm, este foarte tare, compactă și elastică. La început, este convexă, apoi devine plată și, la sfârșitul maturizării, chiar adâncită, cu suprafața destul de neregulată și cu marginea foarte ondulată și crestată. Piciorul, având o lungime între 3 și 8 cm, este bont și robust, cilindric, drept sau puțin curbat, iar inserția în pălărie este mai mult sau mai puțin excentrică.

Suprafața himenială este alcătuită din țepi mici și conici, destul de lungi, puțin decurenți pe lângă picior. Aceștia sunt foarte fragili și, la simpla atingere, se desprind imediat de pălărie. Carnea este relativ tare și compactă, cu miros plăcut foarte slab și gust oarecum amar.

Coloritul pălăriei diferă de la alb-gălbui la culoarea cojii de alună deschisă, uneori cu nuanțe portocalii. Piciorul și țepii, la început, sunt albicioși și, pe parcursul maturizării, capătă aceleași culori ca pălăria. Carnea este albă și, în contact cu aerul, devine galben-maronie. Ciuperca se găsește în grupuri dese, cu multe exemplare înghesuite unul în altul, uneori cu piciorul și pălăria unite astfel încât parcă formează o singură ciupercă, în pădurile de foioase și de conifere. De multe ori crește în șiruri lungi sau în cercuri largi. Se întâlnește la deal și la munte vara-toamna, până la apariția primelor geruri. Poate fi confundată cu varietatea rufescens, comestibilă și ea, care se deosebește printr-un aspect mai plăpând și prin culoarea care tinde spre roz. Este o ciupercă de bună calitate, dar numai când este tânără. Exemplarele bătrâne trebuie fierte mult pentru a elimina gustul amar și pentru a face comestibilă carnea cam scorțoasă.

Armillaria Mellea

Suprafața himenială este alcătuită din țepi mici și conici, destul de lungi, puțin decurenți pe lângă picior. Aceștia sunt foarte fragili și, la simpla atingere, se desprind imediat de pălărie. Carnea este relativ tare și compactă, cu miros plăcut foarte slab și gust oarecum amar.

Piciorul, având o lungime între 3 și 8 cm, este bont și robust, cilindric, drept sau puțin curbat, iar inserția în pălărie este mai mult sau mai puțin excentrică. Coloritul pălăriei diferă de la alb-gălbui la culoarea cojii de alună deschisă, uneori cu nuanțe portocalii. Piciorul și țepii, la început, sunt albicioși și, pe parcursul maturizării, capătă aceleași culori ca pălăria. Carnea este albă și, în contact cu aerul, devine galben-maronie. Ciuperca se găsește în grupuri dese, cu multe exemplare înghesuite unul în altul, uneori cu piciorul și pălăria unite astfel încât parcă formează o singură ciupercă, în pădurile de foioase și de conifere. De multe ori crește în șiruri lungi sau în cercuri largi. Se întâlnește la deal și la munte vara-toamna, până la apariția primelor geruri. Poate fi confundată cu varietatea rufescens, comestibilă și ea, care se deosebește printr-un aspect mai plăpând și prin culoarea care tinde spre roz. Este o ciupercă de bună calitate, dar numai când este tânără. Exemplarele bătrâne trebuie fierte mult pentru a elimina gustul amar și pentru a face comestibilă carnea cam scorțoasă.

Lactarius Deliciosus

Pălăria, cu un diametru între 4 și 12 cm, este, la început, convexă, apoi plată, iar la sfârșitul perioadei de maturizare capătă forma de cupă, având uneori în mijloc un gurgui mic.

Piciorul, cu o lungime între 4 și 8 cm, este cilindric, bont, subțiat la bază, mai întâi plin, apoi gol în interior. Pe suprafața lui sunt vizibile mici gropițe al căror fund este închis la culoare. Lamelele sunt dese, subțiri și nu prea înalte, bifurcate și puțin decurente în lungul piciorului. Carnea este compactă, dar fragilă. Când este ruptă, emană mult suc gros portocaliu-aprins, cu gust dulce. Cuticula este netedă, lucioasă și lipicioasă pe vreme umedă, având pe suprafață dungi vizibile concentrice într-o nuanță mai deschisă sau mai închisă.

Coloritul pălăriei variază de la galben-ocru la portocaliu-închis. Odată cu îmbătrânirea, planta se colorează deseori în verde. Piciorul, cu tonalități mai deschise decât cele ale pălăriei, este, uneori, acoperit cu o brumă delicată care îi dă un colorit ușor spre roz. La contactul cu aerul, carnea capătă o culoare verzuie, care totuși dispare în scurt timp. Este o ciupercă obișnuită prin pădurile de conifere, la munte, și se găsește vara-toamna. Poate fi ușor confundată cu alte specii din familia Lactarius care emit un suc portocaliu, cum ar fi Lactarius sanguifluus, Lactarius salmonicolor și Lactarius deterrimus, toate comestibile. Ciuperca este comestibilă doar tânără. Oricum, trebuie totuși fiartă. Datorită cărnii fragede, poate fi consumată friptă la grătar.

Înapoi

Înainte

Ce pași urmăm?

Colectarea ciupercilor din pădure

Culegerea ciupercilor din pădure presupune identificarea atentă a speciilor comestibile, folosind coșuri sau pungi de hârtie pentru a permite răspândirea sporilor și evitarea acumulării de umezeală. Este esențial să tăiem ciupercile de la baza piciorului, evitând smulgerea sau distrugerea miceliului. Respectarea cotelor legale de culegere și evitarea supraculegerii sunt imperative, iar curățarea și pregătirea atentă înainte de consum sunt obligatorii. Responsabilitatea și conștientizarea asupra impactului asupra mediului sunt esențiale, iar lăsarea naturii intacte și a altor organisme neafectate reprezintă un principiu fundamental. Este recomandat să te informezi în prealabil și să participi la cursuri de micologie pentru a asigura o culegere sigură și sustenabilă.

Procesul de preluare a ciupercilor de către noi începe cu primirea acestora de la persoanele care le adună din pădure. La sosire, ciupercile sunt atent verificate și identificate de către personalul nostru specializat pentru a confirma speciile și pentru a asigura calitatea și siguranța alimentară. Ulterior, ciupercile sunt cântărite utilizând echipamente de cântărire adecvate, iar cantitatea este înregistrată în sistemul nostru. Apreciem transparența și corectitudinea în relațiile cu culegătorii și oferim prețuri echitabile pentru munca lor. Procesul continuă cu etapele de curățare și pregătire pentru a aduce produsele la standardele noastre de calitate. Ne străduim să menținem un parteneriat respectuos și benefic atât pentru culegători, cât și pentru firma noastră, asigurându-ne că întregul proces este gestionat cu atenție și eficiență.

Achiziția la punctele de colectare

Depozitarea în camere frigorifice

Procesul de depozitare a ciupercilor în camere frigorifice la temperatura adecvată este crucial pentru a menține prospețimea și calitatea acestora. Odată ce ciupercile sunt primite și cântărite, acestea sunt transferate rapid în camerele frigorifice specializate, unde temperatura este menținută la nivelul optim pentru fiecare specie în parte. Acest mediu rece și controlat ajută la prevenirea dezvoltării bacteriilor și asigură păstrarea caracteristicilor organoleptice ale ciupercilor. Echipamentele frigorifice moderne, împreună cu personalul nostru specializat, contribuie la menținerea condițiilor ideale de depozitare. În paralel, monitorizăm constant temperaturile și condițiile de depozitare pentru a ne asigura că ciupercile rămân proaspete și sigure până în momentul distribuției. Apreciem importanța acestui proces pentru calitatea produselor noastre și ne angajăm să oferim ciuperci proaspete și sănătoase clienților noștri.

Procesul de prelucrare, ambalare și pregătire pentru vânzare a ciupercilor este gestionat cu atenție și dedicare în cadrul firmei noastre. După ce ciupercile sunt recepționate și cântărite, acestea sunt supuse unui proces riguros de curățare și pregătire. Personalul nostru specializat se asigură că fiecare ciupercă este curățată de impurități și pregătită în conformitate cu standardele noastre de calitate. Ulterior, ciupercile sunt ambalate în mod corespunzător, folosind materiale potrivite pentru a menține prospețimea și a preveni deteriorarea pe durata transportului. Înainte de a ajunge la clienți, produsele noastre trec printr-un proces de verificare finală pentru a asigura conformitatea cu standardele noastre. Ne străduim să oferim produse proaspete, pregătite cu grijă și ambalate în mod sigur, pentru a satisface cerințele și așteptările clienților noștri.

Prelucrarea ciupercilor pentru clienți

Ce mijloace folosim?

In vederea desfășurării procesului de producție, societatea si-a asigurat dotarea corespunzătoare din punct de vedere tehnic, precum si mijloace auto. Frigul artificial joacă un rol important în industria alimentară pentru conservarea şi transportarea produselor alimentare ușor alterabile. In cazul ciupercilor de pădure conservarea prin refrigerare se realizează în special prin acțiunea temperaturilor scăzute asupra microorganismelor, respectiv prin frânarea sau anularea activității acestora. De o importanță deosebită în vederea obținerii unei durate acceptabile cât mai mari de păstrare în stare refrigerată a produselor, este asigurarea la începutul refrigerării a unei încărcături microbiologice cât mai mici. Acest lucru necesită reducerea la maximum a posibilităților de contaminare microbiologică a ciupercilor în toate etapele premergătoare aplicării refrigerării propriu-zise. Prin urmare imediat ce procesul achiziției ciupercilor s-a încheiat, proces care ia în calcul timpul pentru descărcarea din camioanele frigorifice și cântărirea mărfii, ciupercile sunt introduse în camerele frigorifice și așezate pe europaleți, de așa natură încât aerul rece obținut în cameră să cuprindă uniform toată marfa depusă spre depozitare. Refrigerarea cu aer răcit este metoda cea mai răspândită datorită faptului că este pretabilă tuturor ciupercilor de pădure.

Un proces de refrigerare se poate considera terminat atunci când temperatura medie a procesului supus răcirii a atins valoarea temperaturii la care urmează a fi depozitat sau valoarea temperaturii necesare prelucrării ulterioare refrigerării propriu-zise. Livrarea produselor din depozitul frigorific (manipularea lor în general) cuprinde destivuiri, deplasări către mijlocul de transport, cântăriri, încărcări în mijlocul de transport etc. cuprinde o serie de măsuri pentru ca produsele să rămână nealterabile, cum ar fi să asigure condiții de igienă impuse de normele sanitare veterinare specifice produselor alimentare manipulate și nu în ultimul rând încărcarea europaleților cu ciuperci să fie realizată într-un timp cât mai scurt pentru a se reduce perioadele de timp în care produsele sunt expuse la temperaturi mai ridicate față de cele de depozitare.